Grădinița Ceci Sibiu

Cu ajutorul pedagogiei Montessori, trezim interesul copilului pentru dobândirea cunoștințelor prin joc. Îl ghidăm să participe activ la procesul de decizie, implicit la dezvoltarea sa și încrederea în forțele proprii.

Experiență

Funcționăm din 2009 și ne-am format un stil propriu, bazat pe experiența pedagogică transmisă din generație în generație și din lucrul direct cu sute de copii.

Explorare

Am vrut să fie locul în care copiii să crească, să învețe și să-și pună bazele autonomiei, independenței și maturității emoționale, să experimenteze și să depășeasca obstacole, trăiri, să se joace, să socializeze și să lege poate prietenii pe viață. Să fie locul în care să învețe să se iubească și să se respecte pe ei și pe cei din jurul lor. Să iubescă și să respecte natura, să înteleagă că sunt parte din ea și să se simtă confortabil în mijlocul ei, prin explorare.

mediu non competitiv

Copiii cresc într-un mediu non competitiv, în grupe mixte ca vârsta. Astfel, cei mici se bucură de stimulare zilnică, prin prezența și interacțiunea permanentă cu colegii mai mari. Copiii învață să ajute și să respecte într-o atmosfera caldă de acceptare și bucurie. Astel sunt inspirați să devină auto-motivați, echilibrați, activi, colaborativi, empatici.

Învățare prin joacă

Întregul concept se bazează pe îmbinarea dintre principiile padagogiei Montessori și curricula pentru învățământ preșcolar elaborată de Ministerul Educației. Copiii învață în context și prin joc. Sunt permanent în contact cu materiale Montessori sau materiale didactice specifice, organizate pe centre de interes care le stimulează, rafinează simțurile și intelectul, îi ajută să-și descopere pasiunile și talentele.

Cum facem asta?

Viața practică

Grija față de sine, grija față de ceilalți și față de mediu, bunele maniere. Sunt activități de rutină, de zi cu zi, prin care copiilor le este dată șansa să facă singuri și să devină autonomi. Implicarea copiilor prin participarea la treburile zilnice din grădiniță îi ajută să învețe să se îngrijească de mediul interior, apoi de cel exterior prin trezirea dorinței de a face și de a fi implicat. A fi un copil cu bune maniere înseamnă a fi un copil civilizat și educat.

Senzorialul

Rafinarea simțurilor prin experimentare și explorare. Sunt activități prin care copiii își mențin treze și își dezvoltă simțurile și inteligența. Sunt modalități excelente prin care copilul își concentrează și își dozează energia, provocându-i o stare de bine. Prin munca cu materialul senzorial, copilul este ajutat să facă abstracții, să facă distincții prin propriile experiențe, nu prin cuvinte.

Știință și cultură

Artă, muzică, limbaj, matematică, descoperirea lumii înconjurătoare, activităti manuale și creative.
Copiii sunt înconjurați de cărți, instrumente muzicale, jocuri, materiale didactice. Participă la proiecte cu activități tematice, vizite la muzee, obiective turistice, audiții, proiecții cinema.
Învață în context și pun bazele a ceea ce va fi mai târziu cultura lor generală.

Educația prin mișcare

Activități zilnice de motricitate corporală în mijlocul naturii. Copiii petrec minim două ore pe zi afară, astfel își dezvolta sensibilitatea și respectul față de natură. Suntem la doi pași de Parcul Sub Arini, care a devenit locul de explorare al cărărilor, poienițelor și aleilor, unde copiii își antrenează imaginația și își crează propria lume fantastică.

”Trebuie să ajutăm copilul să acţioneze singur, să voiasca singur, să gândească singur; aceasta este arta celor ce aspiră să slujească spiritul”

Tu ai întrebări, noi avem răspunsuri

Te invităm să explorezi un spațiu armonios, în care copilul este educat cu blândețe și răbdare.

?

Activitatea se desfășoară în 2 grupe:

  1. Grupa română intensiv engleză

Educator Casandra Vidrighin

– Capacitate maximă 15 copii

– Vârstă între 2 ani jumătate – 6 ani

    2. Grupa română intensiv germană 

Educator Iulia Costea

– Capacitate maximă 15 copii

– Vârstă între 2 ani jumătate – 6 ani

*Engleza și germana sunt predate de profesori ai școlii ”Enjoy Education” – centru de limbi străine autorizat + acreditat Cambridge. 

Lucrăm pe proiecte elaborate de educatoare, urmând ariile de interes Montessori și curricula pentru învățământ preșcolar.

Ne concentrăm  pe individualitatea fiecărui copil și pe nevoile lui specifice. 

Fiecare copil beneficiază de plan individualizat de educație și dezvoltare.

Copilul se află în concurență doar cu el însuși.  Nu comparăm copiii între ei și nu încurajăm competitivitatea. Îi încurajăm să lucreze în echipă și să se susțină reciproc.

Materialele sunt expuse pe rafturi aflate la o înălțime accesibilă copiilor, astfel, este foarte ușor pentru copil să ia materialele de pe rafturi, sa le utilizeze și apoi să le pună la loc, fără ajutorul educatoarei. 

La fel se procedează și cu îmbrăcămintea, încălțămintea, spălatul pe mâini, servitul mesei etc. 

Părintele este partener direct și invitat să se implice  în atelierele din grădiniță dedicate lui.